
Pentru a evita problemele financiare și posibilele fraude, este important și chiar recomandat să verifici instituția sau persoana care îți promite obținerea unei anumite sume de bani. Fie că sunt intermediari, persoane bine intenționate sau chiar reprezentanți ai IFN-ului, depune un minim efort pentru a face câteva verificări de rutină.
Verificarea autorizării instituției financiare nebancare
Pentru a evita problemele financiare și posibilele fraude, este esențial să verifici dacă un IFN este autorizat și reglementat de Banca Națională a României (BNR). Toate IFN-urile legale trebuie să fie înregistrate la BNR și să respecte reglementările naționale privind creditele. Urmează acești pași pentru a verifica autenticitatea unei instituții financiare nebancare:
- Accesează site-ul oficial al BNR – www.bnr.ro – și consultă Registrul IFN. Orice instituție care nu apare în această listă este suspectă.
- Verifică numărul de înregistrare al companiei și vezi dacă este activă. Un IFN inactiv poate fi un semn de nereguli.
- Consultă lista IFN-urilor supravegheate de BNR, deoarece acestea trebuie să respecte reguli stricte privind dobânzile și transparența.
- Verifică dacă firma are o adresă fizică reală și contacte clare. O instituție de încredere ar trebui să ofere date complete despre sediu și modalități de contact, chiar dacă operează integral online.
Verificări rapide pe care le poți face înainte de a solicita un împrumut
De ce este bine să faci aceste verificări înainte? Pentru că odată trimise documentele, poți deveni victima unei fraude, în special dacă nu știi cu certitudine cui anume i-ai transmis informațiile.
- dacă ești abordat de cineva, fără ca tu să fi solicitat asta, roagă persoana să îți trimită detaliile pe email. Astfel vei putea compara adresa de email cu site-ul oficial al instituției. Compară cu atenție adresele, orice diferență de litere sau simboluri ar putea fi suspectă. Dacă trimite de pe un email personal, ar putea ridica un prim semn de întrebare.
- accesează site-ul instituției și verifică dacă numărul de telefon sau adresa de email de pe care ai fost contactat, se regăsește la datele de contact prezentate pe website. Dacă este o companie mare, posibil să nu se regăsească, fiind datele de contact ale agentului. În această situație, poți apela companie la numărul afișat pe website, pentru a ți se confirma că ai discutat cu un agent oficial.
- verifică dacă pe site există date clare precum: numele companiei/ instituției, adresă pentru punct de lucru și/sau sediu social, adresă de email și număr de telefon valabil. Dacă este o instituție financiară nebancară, verifică dacă are date de identificare de la BNR.
- dacă este IFN, verifică autorizarea instituției, pe site-ul BNR (detalii în paragraful anterior).
Analiza transparenței și costurilor
Un IFN de încredere oferă informații detaliate și transparente despre costurile asociate unui împrumut rapid online. Pentru a verifica seriozitatea unei instituții financiare nebancare, poți ține cont de următoarele aspecte:
- Dobânda anuală efectivă (DAE) – orice IFN trebuie să afișeze clar DAE, care include toate costurile reale ale împrumutului. Dacă această informație lipsește sau este vagă, ar putea fi un semnal de alarmă.
- Existența unui calculator de credite – majoritatea instituțiilor serioase care oferă împrumut rapid online oferă un simulator online unde poți vedea exact cât ai de plătit înainte de a solicita un credit.
- Comisioanele ascunse – unele IFN-uri percep taxe suplimentare pentru administrare, procesare sau întârziere. Citește cu atenție contractul pentru a evita surprizele neplăcute.
- NU solicită taxe în avans – înainte de ți se acorda creditul. Timpul este prețios pentru toată lumea, însă costurile privind analiza dosarului, în general sunt oprite din valoarea împrumutului aprobat, nu se percep înainte.
- Promite împrumuturi indiferent de situația financiară? Dacă este o sumă foarte mică, posibil ca aceasta să fie o strategie de marketing însă recomandăm precauție și citirea cu maximă atenție a contractului de credit.
Dacă un IFN refuză să furnizeze detalii clare despre costuri sau încearcă să te preseze să semnezi rapid un contract, poate fi un semnal clar de alarmă.
Reputația și experiențele altor clienți
O metodă ușoară de a verifica dacă un IFN este de încredere ar fi analizarea recenziilor și feedback-ului altor clienți. Iată ce trebuie să faci:
- Verifică recenziile online pe google sau pe site-uri independe pe care le cunoști deja și în care ai încredere. Citește atât recenziile pozitive, cât și pe cele negative. Analizează pragmatic încărcătura emoțională a situației descrise pentru a face diferența între o zi proastă, un angajat nou sau un serviciu/produs financiar care trebuie evitat.
- Verifică dacă există plângeri oficiale – folosește motoarele de căutare pentru a verifica dacă există plângeri oficiale sau procese pe rol sau încheiate, împotriva companiei.
- Verifică dacă instituția are o prezență online clară și un site oficial bine structurat – Lipsa unei pagini web sau un site plin de greșeli poate indica o companie dubioasă.
Alegerea unui IFN de încredere este esențială pentru a evita costurile ascunse și/ sau alte probleme pe termen lung. Analizează cu atenție fiecare detaliu și alege întotdeauna o instituție care respectă reglementările și oferă transparență totală.
Scrie-ne în comentarii, ce alte metode folosești pentru a verifica, analiza sau compara o instituție creditoare, înainte de a solicita un credit?!